Linia telefonică de urgență:
00972 37770544
Pentru situații excepționale – accidente cu victime, decese, calamități naturale, alte situații de excepții.
La acest număr nu se fac programări și nu se oferă informații de ordin consular.



Privatization

Centrul de Apel

E-services Registru Chamber

Adresa Ambasadei:
Str. Rembrand 38,
Tel Aviv 64045, Israel

Tel.: +972-3-5231000
Fax: +972-3-5233000

E-mail: tel-aviv@mfa.gov.md

Ştiri din Moldova

Republica Moldova și Qatar au semnat un acord de colaborare în domeniul educației

Republica Moldova și Qatar au semnat un acord de colaborare în domeniul educației
17 decembrie 2018, Doha – Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a semnat la Doha, cu Ministrul Educației și Învățământului Superior al Statului Qatar, dr. Mohammed Abdul Wahed Al Hammadi, Memorandumul de înţelegere privind cooperarea în domeniul educaţiei, învățământului superior şi cercetării ştiinţifice între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Qatar.

Acordul stipulează că părțile vor încuraja universităţile, institutele de cercetare şi instituţiile publice şi private din ambele ţări să coopereze în domeniul învățământului superior, cercetării ştiinţifice şi al tehnologiei, prin proiecte de parteneriat, în cadrul programelor internaţionale de cooperare finanţate de agenţii şi organizaţii internaţionale.

De asemenea, vor fi stabilite reguli de recunoaştere academică şi schimb de informaţii cu privire la certificatele şi diplomele eliberate de instituţiile de învățământ, precum şi programele academice specifice din ambele ţări.

În cadrul dialogului, Tudor Ulianovschi și Mohammed Abdul Wahed Al Hammadi au discutat și aspectele cooperării privind utilizarea tehnologiei informației și comunicării (TIC) în educație, precum și posibilitatea realizării unor proiecte investiționale pentru sistemul educațional și de cercetare a Republicii Moldova.
 
În context, ministrul qatarian al Educației s-a referit la oportunitatea organizării unui eveniment tematic specializat, patronat de WISE Forum (World Inovation Summit for Education), forum în domeniul educației, înființat de Statul Qatar, în cadrul căruia să fie discutate inițiative comune pentru dezvoltarea educației vocaționale, proiecte pentru implementarea modulului educațional e-learning (educație digitală), precum și investiții public-private în domeniul educației, în special universități și școli.

Ministrul Ulianovschi a adus mulțumiri pentru bursele de studii a limbii arabe oferite de autoritățile de la Doha la Universitatea din Qatar.